Angrenajul conic în spirală este definit în mod obișnuit ca un angrenaj în formă de con care facilitează transmisia puterii între două osii care se intersectează.
Metodele de fabricație joacă un rol semnificativ în clasificarea angrenajelor conice, metodele Gleason și Klingelnberg fiind cele primare. Aceste metode au ca rezultat angrenaje cu forme distincte de dinți, majoritatea angrenajelor fiind fabricate în prezent folosind metoda Gleason.
Raportul optim de transmisie pentru angrenajele conice se încadrează, de obicei, în intervalul de la 1 la 5, deși în anumite cazuri extreme, acest raport poate ajunge până la 10. Opțiuni de personalizare, cum ar fi alezajul central și canalul de cheie pot fi furnizate în funcție de cerințe specifice.